Un mesaj Ro-Alert a fost emis în municipiul Câmpina, jud. Prahova, pentru apă nepotabilă. Socieatea Hidro Prahova SA anunță că impune măsuri restrictive în ceea ce privește consumul de apă pentru abonații din municipiul Câmpina, în perioada 13-17.08.2021, conform unui comunicat.

Direcția de Sănătate Publică Prahova avertizează că apa distribuită nu îndeplinește condițiile de potabilitate, conform reglementărilor în vigoare.

Apa nu poate fi utilizată pentru băut sau gătit, pentru prepararea formulelor de lapte reconstituit sau ceaiuri. Apa poate fi folosită numai pentru spălat și în alte scopuri menajere sau care nu determină contaminarea alimentelor.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Aceste interdicții se vor menține până la încadrarea apei distribuite în parametrii de potabilitate.

Față de această situație, societatea Hidro Prahova spune că accelerează lucrările de spălare-igienizare a sistemului de apă care alimentează municipiul Câmpina și intensifică programul de monitorizare a calității apei, conform reglementărilor în vigoare.

Potrivit unor evaluări preliminare, străzile afectate de această decizie sunt: Drumul Taberei (de la rezervorul Mușcel, până la intersecția cu strada Voila), Voila (de la intersecția străzii Drumul Taberei până la Spitalul Voila), Silvicultorului, Buciumului, precum și Spitalul Voila.

Hidro Prahova a extins măsura de restricție a consumului de apă potabilă asupra municipiului Câmpina, pentru prevenție și eliminarea oricărui risc privind starea de sănătate a populației.