Avioane rusești au fost interceptate lângă Alaska. Este a noua incursiune detectată de SUA în 2025

- Aeronavele rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul aerian suveran al Statelor Unite sau al Canadei, precizează NORAD.
- Este a treia astfel de incursiune în ultima lună și a noua de la începutul anului, potrivit unui comunicat emis de NORAD.
- NORAD precizează că miercuri a detectat două bombardiere Tu-95 și două avioane de vânătoare Su-35 care operau în zona de identificare a apărării aeriene a Alaskăi (ADIZ).
Statele Unite au ridicat avioane de luptă pentru a identifica și intercepta patru aeronave rusești care zburau lângă Alaska, a anunțat joi North American Aerospace Defense Command (NORAD), citat de CBS.
Este a treia astfel de incursiune în ultima lună și a noua de la începutul anului, potrivit unui comunicat emis de NORAD.
NORAD precizează că miercuri a detectat două bombardiere Tu-95 și două avioane de vânătoare Su-35 care operau în zona de identificare a apărării aeriene a Alaskăi (ADIZ).
Pentru interceptare, SUA a mobilizat nouă aeronave: un E-3 Sentry (avion de comandă și control), patru F-16 și patru avioane cisternă KC-135.
Aeronavele rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul aerian suveran al Statelor Unite sau al Canadei, precizează NORAD.
Astfel de activități din partea Rusiei sunt considerate regulate și, potrivit autorităților americane, nu reprezintă o amenințare directă.