• Toți pasagerii au fost rugați să părăsească avionul și să treacă controlul de securitate.
  • Lufthansa: „Regretăm situaţia neplăcută, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a avionului este foarte importantă”.

Un avion de pasageri al companiei aeriene gemane Lufthansa a fost percheziţionat, luni, de autorităţile din Belarus pe Aeroportul din Minsk, în contextul unei alerte de securitate care intervine după incidentul controversat produs duminică, atunci când un avion Ryanair a fost redirecţionat.

Potrivit agenției de presă din Moscova – Interfax, autoritățile din Belarus au oprit zborul Lufthansa LH1487 Minsk-Frankfurt „din cauza unei amenințări teroriste”.

Toți pasagerii au fost rugați să părăsească avionul și să treacă controlul de securitate. Din cauza incidentului, avionul a decolat cu întârziere.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Compania Lufthansa a comunicat că alerta de securitate a fost transmisă de autorităţile din Belarus. „Regretăm situaţia neplăcută, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a avionului este foarte importantă”, a anunţat compania Lufthansa, potrivit site-ului T.online.de.

Potrivit companiei Lufthansa, la bordul aeronavei erau 51 de pasageri şi membri ai echipajului.

Incidentul intervine după ce un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze duminică după-amiază în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost luată în contextul unei ameninţări cu bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasewitsch, a fost reţinut imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul de duminică, riscând noi sancţiuni.