Avionul companiei românești Legend Airlines, reținut din cauza suspiciunilor de trafic de persoane, a decolat după patru zile

Avionul care transporta aproximativ 275 de cetățeni indieni, reținuți timp de patru zile pe un aeroport din Franța, a decolat. Aeronava Airbus A340 a fost blocată de joi, din cauza suspiciunilor de trafic de persoane.

Deși inițial trebuia să fie doar o scurtă escală tehnică pe aeroportul Vatry, situat la 150 de kilometri est de Paris, evenimentul s-a transformat de patru zile într-o imobilizare în toată regula, în urma unei informări anonime, conform căreia pasagerii ar putea fi „victime ale traficului de persoane” într-o bandă organizată, scrie BBC News.

Se pare că avionul a decolat din Emiratele Arabe Unite (EAU) și zbura către Nicaragua, atunci când s-a oprit pe un aeroportul francez pentru a se alimenta, cu 303 persoane la bord.

Din primele informații avionul se află în drum spre Mumbai, însă unii dintre pasageri au rămas în Franța.

Doi dintre cei aflați la bord au fost reținuți, în timp ce alții au cerut azil în Franța, potrivit unor surse. Se crede că majoritatea sunt cetățeni indieni care lucrează în Emiratele Arabe Unite.

Autoritățile franceze ar suspecta că oamenii de la bord ar fi putut călători în Nicaragua înainte de a încerca să intre în SUA sau Canada.

Nu a fost clar dacă autoritățile au stabilit definitiv că nu a fost comisă nicio infracțiune înainte de a permite avionului să plece. De asemenea, nu se știe motivul concret pentru care zborul se îndreaptă spre Mumbai, în loc să-și reia călătoria către Nicaragua.

„În această etapă încă nu suntem siguri”, a declarat Patrick Baudouin, președintele Ligii pentru Drepturile Omului, pentru televiziunea franceză. „A fost acesta un pont care s-a dovedit a fi complet neadevărat sau chiar există un pericol în spatele evenimentului?”

Legend Airlines este o companie aeriană charter românească cu o flotă de patru avioane, potrivit platformei de urmărire a zborurilor online, Flightradar.

Citește și

Exit mobile version