• Nicuşor Dan a promis că o parte din reţeaua de termoficare va fi reparată în 3 ani 
  • Costurile s-ar ridica la 500 de milioane de euro şi a semnat deja pentru 300 de milioane
  • Iarna aceasta, promite că ţi se răspunde la call center dacă zona ta este afectată 

Termoficarea din Bucureşti îşi va face de cap în continuare cu nervii bucureștenilor. Mai este de aşteptat un mandat să poată simţi pe pielea lor schimbarea, la propriu. Cel puţin, asta spune primarul Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan.

Nicușor Dan, primar București: „Pe termen mediu, am semnat astăzi o finanţare pe 300 de milioane de euro. O să începem licitaţiile. Această treime de reţea, cea mai sensibilă, o să o facem în trei ani şi jumătate. În această iarnă vom avea sute de avarii însă, promit două  lucruri: 1. Intervenţiile la aceste avarii vor fi cele mai rapide cu putinţă şi 2. O să avem o comunicare onestă cu bucureştenii, în sensul în care, li se va răspunde la telefon: locuiţi acolo, iată ce problemă vă afectează şi în cât timp va fi rezolvată”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT