• Greva de ieri de la metrou a creat haos în traficul din București
  • Metroul generează o cifră de afaceri de 7.981.344 de lei, potrivit Ministerului de Finanțe
  • Banii au fost investiți prost, de exemplu în garniturile prea late din 2014

Bucureștiul este singurul oraș din România care are metrou. Un mijloc de transport în comun foarte util, de altfel.

Pentru a ajunge din Militari în Pantelimon și din Berceni în Pipera fără să stai în trafic, e de neprețuit, mai ales în condițiile în care Capitala este foarte aglomerată.

Păcat că ești nevoit să mergi prin mizerie, iar dacă te uiți pe șină în timp ce aștepți metroul, îți fac cu mâna șobolanii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este evident cât de tare ne-a afectat pe noi toți. Deci a trebuit să ajung la șapte dimineața la serviciu. Am plecat la 6 jumate să ajung la 7, am luat un Uber, bineînțeles, iar acum sunt nevoită să merg pe jos. Eu acum sunt nevoită să ajung cu întârziere la grădiniță, trebuie să-mi iau copilul de la grădiniță și sincer chiar mă gândesc cum ajung”, a spus Daniela.

Dar ne aducem aminte că și când se fac investiții, acestea nu se fac cu cap. Ne întoarcem în 2014, când Metrorex a plătit 98 de milioane de euro pentru niste trenuri noi.

Problema a fost că paltforma noilor trenuri era prea lată, după cum declara atunci Ion Radoi, șeful sindicatului, potrivit Mediafax. Soluția a fost să mai taie din peroane, iar asta evident că a însemnat cheltuieli în plus.

Cine ia banii din chioșcuri? Sindomet Secom SRL, companie deținută 100% de sindicat.

Cine ia banii pe publicitatea de la metrou? 53% merg la aceata firma, iar 47% la Ministerul Trasporturilor. Metroul aduce o cifră de afaceri de aproape 8 milioane de lei și un profit de peste 6 milioane de lei.