Barurile din Anglia se închid la ora 22, dar nu și barurile Parlamentului

Marea Britanie a intrat oficial în recesiune

Marea Britanie a intrat oficial în recesiune

Barurile Parlamentului din Regatul Unit sunt scutite de noile restricții impuse săptămâna trecută, inclusiv stingerea la ora 22:00, reguli mai stricte în ce privește acoperirea feței precum și cerințele de colectare și testare a datelor, relatează Independent.

Barurile din Camera Comunelor din cadrul Parlamentului britanic nu sunt subiectul noilor reguli, întrucât sunt încadrate la “cantine la locul de munca”.

În conformitate cu noile reguli, “cantinele de la locul de muncă pot să rămână deschise unde nu există nici o alternativă practică pentru personalul de la acel loc de muncă de a obține alimente”.

Pe lângă faptul că vor putea să rămână deschise peste ora 22, noile reguli mai stricte privind acoperirea feței, dar și regulile de colectare și testare a datelor nu se vor aplica barurilor parlamentare.

Un purtător de cuvânt din Camera Comunelor a confirmat aceste lucruri, declarând “Întrucât punctele de catering oferă un serviciu la locul de muncă pentru peste 3.100 de persoane care lucrează în această clădire, reglementările actuale privind noilor reguli nu se vor aplica facilităților din Camera Comunelor.”

În această categorie intră 6 facilitați întrucât furnizează atât servicii de catering cât și de bar.

Un deputat conservator a criticat dur decizia de a scuti barurile din Camera Comunelor ca  fiind una “groaznica”.

„Cine ia aceste decizii?”

George Freeman, deputat pentru Mid Norfolk a scris pe Twitter: “Barurile Parlamentului sunt scutite de a închide la ora 22? Groaznică decizie – nici nu știam. Acest gen de lucruri este ceea ce aduce Parlamentului o reputație proastă. Cine ia aceste decizii? Comisia Președintelui ? O să investighez.”

Noile reguli au intrat în vigoare în Anglia de joi, oficialii încercând să oprească al doilea val de coronavirus. Reglementarea privind închiderea barurilor la ora 22 a fost vehement criticată de deputați, consilieri și lideri din industrie.

Exit mobile version