• 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere „radioactive” de la Cernobîl au fost confiscate de autorități
  • Alcoolul, denumit Atomik, face parte dintr-un experiment realizat de de cercetătorii britanici și ucraineni
  • Echipa a obţinut merele de la un fermier din interiorul „Zonei de excludere” de 30 de km

O echipă de oameni de ştiinţă britanici şi ucraineni se luptă cu guvernul Ucrainei în justiţie pentru returnarea a 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere „radioactive” cultivate în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl.

Alcoolul, denumit Atomik, face parte dintr-un experiment de patru ani realizat de oamenii de ştiinţă pentru a vedea dacă pot produce un produs sigur de consumat din culturile din zonă care a fost contaminată în timpul dezastrului nuclear din 1986.

Echipa a obţinut merele de la un fermier din interiorul „Zonei de excludere” de 30 de km. Aproximativ 10.000 de oameni locuiesc încă în acea zonă şi oamenii de ştiinţă au sperat că agricultura, care este încă interzisă oficial acolo, poate fi reluată acum în siguranţă, relatează ABC.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Când a fost produs „lichiorul radiocativ”

Prima sticlă de lichior a fost produsă în 2019, iar oamenii de ştiinţă au folosit cereale de secară şi apă din zona de excludere. Anul acesta, oamenii de ştiinţă sperau să livreze primul lor lot în Regatul Unit, profiturile urmând să se îndrepte către comunitatea locală de lângă Cernobîl.

Dar în martie s-au lovit de un obstacol: serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, a confiscat sticlele la o fabrică de distilerie din vestul Ucrainei. Motivul, potrivit procurorilor ucraineni, nu a fost radiaţia, ci problemele cu documentele vamale ale sticlelor.

„Nu am nici o idee de ce. Motivul pe care l-au dat a fost că au crezut că sticlele au falsificat timbrele de taxă. Dar în mod clar au avut timbre din Marea Britanie. Sperăm că a fost doar o greşeală”, a spus Jim Smith, profesor de ştiinţe ale mediului la Universitatea din Portsmouth şi unul dintre oamenii de ştiinţă din spatele băuturii alcoolice.

Procuratura oraşului Kiev a declarat pentru ABC News că ştampilele britanice pentru sticle nu corespundeau exemplelor prezentate de uzină pentru înregistrare. Smith a declarat că echipa sa a câştigat o primă hotărâre în instanţă pentru returnarea lichiorului confiscat, dar aşteaptă acum o nouă audiere după ce procurorii au făcut apel.

Alcoolul a fost conceput în principal ca un mod de a atrage atenţia asupra lucrării reale a oamenilor de ştiinţă din zona de excludere, unde au petrecut ani buni studiind modul în care peisajul din jurul Cernobilului s-a recuperat după dezastru.

Oamenii de știință vor retragerea restricțiilor pentru agricultură din apropierea Cernobîlului

Smith şi Gennadiy Laptev, un om de ştiinţă de la Institutul Hidrometeorologic din Ucraina, care au participat şi la curăţarea dezastrului, cred că studiile lor arată că contaminarea în zona de excludere este atât de slabă, încât restricţiile privind agricultura nu mai au sens.

Deşi există încă puncte fierbinţi în zona de excludere, unde nivelurile de radiaţii sunt potenţial periculos de ridicate, în majoritatea zonelor – chiar mult mai aproape de centrala electrică – nivelurile sunt normale, iar natura îm ultimii ani a prosperat acolo.

Merele folosite în băutură au prezentat niveluri de radiaţii uşor crescute, dar au fost sub limita considerată sigură pentru consum de legislaţia ucraineană. Această radiaţie a fost apoi filtrată în procesul de distilare, a spus Smith.

Pentru a dovedi siguranţa băuturii alcoolice, Smith a trimis-o pentru a fi analizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Southampton în 2019. Oamenii de ştiinţă nu au găsit niciun semn de radiaţii neobişnuite, a spus el. Singura urmă de radiaţie din alcool, a spus Laptev, a fost Carbon-14 un izotop radioactiv care apare în mod natural în băuturile spirtoase.

Se aştepta ca băutura Atomik să se vândă cu aproximativ 50 de dolari în Marea Britanie. Oamenii de ştiinţă au spus că au primit deja multe cereri.