Răspunsul Lituaniei după ce Belarusul a cerut extrădarea Svetlanei Tihanovskaia: „Am prefera să vedem iadul înghețând”

Lituania a refuzat o cerere din partea regimului Lukashenko de extrădare a liderei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, transmite DPA.

„Îi putem spune regimului belarus că am prefera să vedem iadul îngheţând decât să ne gândim la cererile lor”, a declarat ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis.

„Lituania a fost şi este un zid în spatele căruia toate forţele democratice persecutate de regimuri pot căuta refugiu”, a adăugat el.

Svetlana Tihanovskaia a fugit din Belarus după ce a început reprimarea protestelor declanşate de alegerile prezidenţiale contestate din august anul trecut.

Belarusul se află într-o criză politică internă de la alegerile prezidenţiale de la 9 august în care Aleksandr Lukaşenko a fost declarat învingător cu 80,1% din voturi.

Alegerea ultimului dictator din Europa a fost percepută ca fiind marcată de fraude şi a provocat luni de proteste de amploare, numeroase decese şi peste 30.000 de arestări.

Exit mobile version