• Curtea Supremă a SUA s-a arătat de acord cu ideea că președinții SUA să se bucure de imunitate.
  • Această decizie afectează cel mai important proces al lui Trump și îi oferă imunitate absolută.
  • Fostul Președinte este inculpat, dar nu va fi condamnat până la alegeri.

Președintele Joe Biden critică decizia Curții Supreme potrivit căreia președinții au imunitate absolută de la urmărire penală în acte oficiale, avertizând cu privire la un posibil al doilea mandat al fostului președinte Donald Trump, scrie CNN.

„Nu există Regi în America. Fiecare, fiecare din noi e egal în fața legii. Nimeni, dar nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar Președintele Statelor Unite”, a spus Biden într-un discurs la Casa Albă.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

„Prin decizia Curții Supreme privind imunitatea prezidențială, acest lucru s-a schimbat fundamental. Practic nu mai există limite pentru ce poate face un Președinte. Este un principiu fundamental nou și creează un precedent periculos, pentru că puterea Președintelui nu va mai fi constrânsă de lege, nici măcar de Curtea Supremă a SUA”.

Curtea Supremă a SUA a decis cu o majoritate de 6 la 3 că Donald Trump are o formă de imunitate față de urmărirea penală pentru actele lui oficiale săvârșite în timpul mandatului. Fostul Președinte este inculpat, dar nu va fi condamnat până la alegeri.

Citește și