Joe Biden a spus, în conferința de presă, susținută după întrevederea avută cu Vladimir Putin, în cadrul Summit-ului SUA-Rusia, că nu are nimic împotriva Rusiei, dar a subliniat că luptă pentru drepturile omului, făcând referire la cazul Navalnîi.

Preşedintele Statelor Unite a subliniat că a avut o discuţie „pozitivă” cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, precizând că stabilitatea strategică a fost unul dintre subiectele principale de discuţie.

Tocmai am terminat ultima întâlnire a turneului. Am avut o discuţie bună, pozitivă cu Vladimir Putin, deşi au fost şi disensiuni. Eu vreau o relaţie stabilă şi predictibilă cu Rusia, când avem diferenţe, vreau ca Vladimir Putin să înteleagă. I-am spus ca agenda mea nu este împotriva Rusiei sau a altcuiva, ci este pentru protejarea intereselor cetăţenilor americani”, a declarat Joseph Biden în conferinţa de presă organizată după întâlnirea pe care a avut-o la Geneva cu preşedintele Rusiei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Drepturile omului vor fi mereu un principiu esenţial al SUA. Am discutat şi despre cazul disidentului Aleksei Navalnîi şi i-am spus că vom continua să vorbim despre drepturile omului, care ne sunt date prin naştere (…). Am vorbit şi despre cazurile a doi cetăţeni americani deţinuţi în Rusia”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Statele Unite şi Rusia trebuie să aibă anumite reguli de bază. Am discutat despre stabilitatea strategică. Am discutat despre controlul armamentului şi despre modalităţi de evitare a conflictelor. Am stabilit să lansăm dialog strategic”, a precizat Joe Biden.

Am vorbit şi despre securitatea cibernetică. Naţiunile responsabile trebuie să ia măsuri împotriva grupurilor infracţionale din domeniul cibernetic”, a continuat preşedintele SUA, subliniind că există 16 domenii ale infrastructurii strategice care trebuie protejate de acţiuni cibernetice negative. „Rusia este de acord în principiu. Dar una este în principiu, iar alta este la nivel practic”, a insistat preşedintele SUA.