• Joseph Biden a ținut un discurs istoric la Varșovia despre situația din Ucraina.
  • Acesta a asigurat Ucraina că este alături de ea în lupta împotriva Rusiei.
  • Președintele Americii i-a adus un omagiu fostului secretar de Stat american care a decedat în urmă cu doar câteva zile.

Joseph Biden şi-a început discursul de la Varşovia, referindu-se la eforturile disidenţilor care au condus la revoluţiile anticomuniste din Europa Centrală şi de Est la prăbuşirea Cortinei de Fier şi la destrămarea Uniunii Sovietice.

„Ne aflăm din nou în marea luptă pentru libertate, o luptă între democraţie şi autocraţie, între libertate şi reprimare, între o ordine bazată pe reguli şi un guvern condus de forţă brută. În această luptă, trebuie să avem o perspectivă clară. Această luptă nu va fi câştigată în zile sau luni, trebuie să fim căliţi pentru o luptă îndelungată”, a afirmat Joseph Biden, conform MEDIAFAX.

Preşedintele SUA i-a adus un omagiu fostului secretar de Stat american, Madeleine Albright, care a decedat în urmă cu câteva zile, considerând-o un model al luptei pentru „principiile democratice esenţiale”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Joseph Biden a reamintit eforturile depuse de Ucraina și motivul pentru care luptă

„Acum, în lupta pentru democraţie şi pentru libertate, Ucraina şi poporul ucrainean sunt în primele linii, luptând pentru a-şi salva naţiunea, iar rezistenţa lor curajoasă se înscrie într-o luptă mai amplă pentru principiile democratice esenţiale care unesc toate popoarele libere: statul de drept, alegerile corecte şi libere, libertatea de exprimare, dreptul de a participa la adunări, libertatea religioasă, libertatea presei.

Aceste principii sunt esenţiale într-o societate liberă, dar au fost mereu asediate şi combătute. Toate generaţiile au fost nevoite să învingă duşmanii morali ai democraţiei. Aceasta este lumea imperfectă pe care o cunoaşteţi, cu poftele şi ambiţiile unor grupuri mici care încearcă să exercite dominaţie asupra vieţilor şi libertăţii celor mulţi”, a adăugat preşedintele Statelor Unite.

„Mesajul meu pentru poporul Ucrainei este mesajul pe care l-am transmis astăzi ministrului ucrainean de Externe şi ministrului Apărării. (…) Suntem alături de voi, punct”, a subliniat Joseph Biden.