- În ultimele 24 de ore au fost raportate 19.685 de cazuri și 44 de decese.
- Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță au anunțat că săptămâna aceasta vor începe să funcționeze și centrele de evaluare, care vor prelua cazurile ușoare și medii.
19.685 de cazuri noi de Covid și 44 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavius au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunțat marți Grupul de Comunicare Srategic (GCS).
Advertisment
Gradul de pozitivare este de 31,71%.
Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 7.603 mai mult decât în ziua anterioară. 1.740 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Recomandări
În total, până marți, în România au fost înregistrate 2.048.896 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 33.637 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.827.324 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.336 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până marți, 59.632 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de oe au fost raportate de către INSP 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea.
Dintre cele 44 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
Din totalul de 44 de pacienți decedați, 34 au fost nevaccinați și 10 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Ce spun autoritățile?
Se confirmă scenariile epidemiologilor, care ne vorbeau de 20-30 sau chiar 40 de mii de cazuri pe zi. Veșnica întrebare rămâne cea legată de sistemul sanitar. Dacă va face sau nu față. Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță au anunțat că săptămâna aceasta vor începe să funcționeze și acele centre de evaluare, care vor prelua cazurile ușoare și medii, astfel că în spitale vor ajunge doar pacienții cu forme grave.
Este vorba despre 230 de astfel de centre, unde pacienții vor primi inclusiv tratament antiviral oral. Dar, cum mai spune Raed Arafat, totul depinde și de numărul de zile în care se va înregistra un număr mare de cazuri.
Partenerii noștri