• Au fost înregistrate 958 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
  • De asemenea, au fost raportate 17 decese.
  • Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

958 de noi contaminări şi 17 decese sunt anunţate în bilanţul COVID de duminică. Dintre cei 17 pacienţi decedaţi, 13 erau erau nevaccinaţi şi 4 vaccinaţi. 

Până astăzi, 2 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.811.300 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.370 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.740.169 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Nu au fost înregistrate cazuri de pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 117 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 58.796 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.01.2022 (10:00) – 02.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 17 decese (11 bărbaţi şi 6 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Dolj, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Timiş şi Vaslui.

Dintre cele 17 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

Dintre cei 17 pacienţi decedaţi, 13 erau erau nevaccinaţi şi 4 vaccinaţi. Cei 4 pacienţi vaccinaţi care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.355. Dintre acestea, 401 sunt internate la ATI. Dintre cei 401 pacienţi internaţi la ATI, 32 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 55 sunt minori, 47 fiind internaţi în secţii şi 8 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.066.803 teste RT-PCR şi 6.062.282 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.120 de teste RT-PCR (1.710 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.410 la cerere) şi 12.093 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 9.488 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.485 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 71.374 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.232 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 1 ianuarie, 314 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 192.900 lei.