Bilanţul atentatului din Tel Aviv a ajuns la trei morţi / Armata israeliană pregăteşte o operaţiune

Bilanţul atacului armat, produs joi seară, în oraşul Tel Aviv a ajuns la trei morţi, după decesul uneia dintre persoanele rănite, iar armata israeliană pregăteşte o operaţiune în Cisiordania, după ce premierul Naftali Bennett a avertizat că orice complice va fi capturat sau eliminat.

Un bărbat în vârstă de treizeci și cinci de ani, care era în stare critică în urma atacului, a decedat, vineri după-amiază, informează cotidianul „The Times of Israel”. Astfel, bilanţul victimelor a ajuns la trei morţi. Alte douăsprezece persoane au fost rănite în atac.

Premierul, Naftali Bennett, a avertizat că orice complice al autorului atentatului din Tel Aviv va fi capturat sau eliminat de serviciile de securitate israeliene.

„Cineva l-a ajutat pe terorist să organizeze atacul şi să obţină muniţie. Orice criminal trebuie să ştie că va fi capturat, oricine ajută teroriştii trebuie să ştie că va plăti un preţ insuportabil”, a declarat Naftali Bennett, vineri, într-un discurs televizat, potrivit site-ului „Ynetnews.com”.

Raad H., un palestinian în vârstă de douăzeci și opt de ani, din Jenin, Cisiordania, a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene, vineri dimineaţă, în Tel Aviv, după comiterea atacului de joi seară, în zona Dizengoff, în centrul oraşului. Martori citaţi de postul de televiziune „Channel 12” au declarat că erau cel puţin doi atacatori, iar unul a deschis focul cu un pistol.

Aviv Kohavi, şeful Statului Major al armatei israeliene, a afirmat, vineri, că teroristul palestinian a ajuns în Israel printr-o zonă vulnerabilă de la frontiera cu Cisiordania.

Armata israeliană intenţionează să lanseze, imediat, o operaţiune antiteroristă masivă în nordul Cisiordaniei, în zona oraşului Jenin, afirmă surse citate de postul de televiziune „Channel 12”.

Atacul de joi seară a avut loc după incidente similare produse în ultima lună. Pe douăzeci și opt martie, un islamist palestinian a ucis cinci persoane în Bnei Brak, la periferia oraşului Tel Aviv. Alte şase persoane au fost ucise, anterior, în oraşele Hadera şi Beersheba de cetăţeni israelieni de etnie arabă simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic.

Exit mobile version