• Până acum, în România au ajuns 298.350 de doze de la Pfizer.
  • În perioada 27 decembrie – 6 ianuarie, 58.554 de cadre medicale au fost vaccinate.
  • Au fost înregistrate 202 reacții adverse minore.

Au trecut 11 zile de la startul campaniei de vaccinare, la noi în țară. Gheorghiță încă nu și-a atins ținta promisă, de 20 de mii de oameni vaccinați, pe zi. Ieri, ne-am apropiat de 17.000 de cadre medicale imunizate.

Câte doze de vaccin avem nefolosite, în congelatoare

Aproape 240.000 de mii. Suficiente pentru administrarea primei doze, la tot atâția dintre noi. Asta înseamnă ca nu am folosit nici 20% din cât am primit. Iar peste o săptămână, ne vine încă o tranșă de 150.150 de doze. În plus, astăzi vor ajunge la Timișoara și cele aproape 2.000 de doze rătăcite ieri.

Unde s-au pierdut flacoanele cu ser

DHL a decis, din motive operaționale, să nu livreze toate cele 11.700 de doze la Timișoara, într-un singur transport. Au ridicat întreaga cantitate de la Pfizer, dar au lăsat un softbox, cu 1950 de doze, pentru un alt transport. Directorul logistic de la Pfizer a dat însă asigurări că vaccinul este ținut în condiții optime, astfel că dozele sunt în siguranță.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ne vaccinăm în ritm de melc

Cu toate acestea, lucrurile nu vor rămâne așa la nesfârșit. Capacitatea de vaccinare va crește odată cu deschiderea tuturor centrelor. Problema este că nu știm câte funcționează acum.

Luni, Gheorghiță ne spunea că sunt deschise 251 din cele 376 de centre pentru cadrele medicale. Dar, nu ne-a mai comunicat câte a mai deschis ieri. Dar, nu multe, cred eu, pentru că numărul persoanelor vaccinate a crescut doar cu 600.