Bilanțul inundațiilor din Nigeria a depășit 600 de victime. 1,3 milioane de persoane și-au părăsit locuințele

nigeria

nigeria

Peste 600 de persoane au pierit în cele mai grave inundații din ultimii zece ani din Nigeria, potrivit unui nou bilanț publicat duminică. De asemenea, dezastrul a forțat peste 1,3 milioane de persoane să își părăsească locuințele, se arată într-o declarație a Ministerului nigerian al Afacerilor Umanitare, publicată pe Twitter.

Din nefericire, peste 603 vieți au fost pierdute începând de astăzi, 16 octombrie 2022, a declarat ministrul afacerilor umanitare, Sadiya Umar Farouq. Bilanțul anterior, de săptămâna trecută, era de 500, dar cifrele au crescut în parte pentru că guvernele unor state nu s-au pregătit pentru inundații, a precizat ministrul.

De asemenea, inundațiile au distrus complet peste 82.000 de case și aproape 110.000 de hectare de terenuri agricole, a declarat Umar Farouq. În timp ce sezonul ploios începe de obicei în jurul lunii iunie, precipitațiile au fost deosebit de abundente începând cu luna august, a precizat Agenția Națională pentru Managementul Situațiilor de Urgență. În 2012, 363 de persoane au murit și peste 2,1 milioane au fost strămutate din cauza inundațiilor.

Africa Subsahariană este afectată în mod disproporționat de schimbările climatice, iar multe dintre economiile sale se luptă deja cu efectele colaterale ale războiului dintre Rusia și Ucraina. Producătorii de orez au avertizat că inundațiile devastatoare ar putea avea un impact asupra prețurilor în această țară de aproximativ 200 de milioane de locuitori, unde importurile de orez sunt interzise pentru a stimula producția locală.

Programul alimentar mondial și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură au declarat luna trecută că Nigeria se numără printre cele șase țări care se confruntă cu un risc ridicat de niveluri catastrofale de foamete.

Exit mobile version