• În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.255 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.
  • În intervalul 14.04.2022 (10:00) – 15.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 13 decese.
  • Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.255 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 222 mai puţin faţă de ziua anterioară. 154 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit raportării MS, până vineri, 65.310 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 14.04.2022 (10:00) – 15.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 13 decese (6 bărbaţi şi 7 femei), 1 anterior intervalului de referinţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dintre cele 13 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 13 pacienţi decedaţi, 11 au fost nevaccinaţi şi doi vaccinaţi. Unul dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat avea vârsta între 60-69 de ani şi 1 avea peste 80 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.972 teste RT-PCR (3.483 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.489 la cerere) şi 16.259 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.901.626 teste RT-PCR şi 9.541.928 teste rapide antigenice.