alephnews Vezi versiunea web

Bloomberg: Statele NATO se pregătesc ca Trump să retragă și mai multe trupe din Europa, după anunțul privind retragerea militarilor din Germania

Paun Mihaela · 10 mai 2026, 09:12

Bloomberg: Statele NATO se pregătesc ca Trump să retragă și mai multe trupe din Europa, după anunțul privind retragerea militarilor din Germania

Aliații Statelor Unite din Europa se așteaptă ca președintele american Donald Trump să retragă și mai multe trupe de pe continent, după ce a anunțat că va retrage 5.000 de militari americani din Germania, potrivit unor surse Bloomberg.

Diplomați de rang înalt din statele membre NATO estimează că Trump va anunța noi reduceri de efective, posibil inclusiv din Italia, și că va renunța la un plan lansat în perioada administrației Joe Biden privind staționarea de rachete cu rază lungă de acțiune în Germania, potrivit acelorași surse.

Bloomberg scrie că aceste măsuri ar reprezenta un nou semnal al nemulțumirii lui Donald Trump față de unii aliați NATO, precum Germania și Spania, pe care îi consideră insuficient implicați în sprijinirea războiului purtat de SUA și Israel împotriva Iranului.

„Am avea de pierdut la fel de mult sau chiar mai mult decât statele europene pe care le-am lua în vizor pentru sancționare dacă am încerca să reducem semnificativ numărul trupelor sau prezența noastră”, a declarat pentru Bloomberg Gordon Davis, general-maior în rezervă și fost oficial de rang înalt al NATO.

De la revenirea la Casa Albă, Donald Trump a amenințat în repetate rânduri că ar putea retrage Statele Unite din NATO și le-a cerut aliaților să crească cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5% din PIB.

În prezent, aproximativ 85.000 de militari americani sunt staționați în Europa, iar efectivele variază în funcție de rotația unităților sau de consolidarea prezenței SUA pentru exerciții militare.

După ce Pentagonul a anunțat că va retrage aproximativ 5.000 de soldați din Germania, Trump a spus că SUA vor reduce și mai mult numărul trupelor. Trump a declarat și că „probabil” va lua în calcul retragerea trupelor americane din Italia și Spania.