• Ministerul Justiției se pronunță pe legalitatea unui proiect şi nu pe oportunitate.
  • Bode spune că procedura de avizare a unui act normativ este de natură tehnică.
  • Guvernul are programată vineri o şedinţă şi este de aşteptat să aprobe Planul Naţional de Investiţii.

Lucian Bode, ministrul interimar al Justiției a declarat: „Cu siguranţă voi aviza proiectul Anghel Saligny”. Așadar, ministerul Justiţiei se pronunţă pe legalitatea unui proiect şi nu pe oportunitate.

„În ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii Anghel Saligny a fost dezbătut în primă lectură în Guvern în urmă cu trei săptămâni şi aşa cum rezultă din primele discuţii pe care le-am avut cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, cunoscând subiectul în coordonate mari, în această seară ne vom consulta cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, cu specialiştii care au iniţiat proiect şi cu siguranţă voi aviza acest proiect”, anunţă ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode.

El spune că procedura de avizare a unui act normativ este de natură tehnică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ministerul Justiţiei trebuie să se pronunţe strict pe legalitatea actelor. Despre oportunitatea unui program sau uei măsuri guvernamentale, deciziile sunt luate când construieşti programul de guvernare, când stabileşti politicile publice sau direcţiile de acţiune. MJ se va pronunţa de fiecare dată pe legalitatea unui proiect şi nu pe oportunitate”, conchide Bode.

Guvernul are programată vineri o şedinţă şi este de aşteptat să aprobe Planul Naţional de Investiţii, în valoare de 50 de miliarde de lei.