• Marea Britanie va începe săptămâna viitoare campania de vaccinare anti-Covid.
  • Tot astăzi, Putin a ordonat vaccinarea în masă anti-Covid.
  • Premierul britanic a precizat că au fost achiziţionate 40 de milioane de doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech.

Marea Britanie va începe săptămâna viitoare campania de vaccinare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, a anunţat miercuri seară premierul Boris Johnson, oferind asigurări că vaccinul produs de companiile Pfizer/BioNTech îndeplineşte cele mai stricte standarde internaţionale.

„Ne apropiem de împlinirea a un an de când omenirea este afectată puternic de Covid-19, în întreaga lume se înregistrează scăderi economice şi au murit 1,5 milioane de oameni. În tot acest timp, aşteptam şi speram să vină ziua în care luminile ştiinţei vor învinge inamicul invizibil pentru a ne oferi puterea să oprim acest inamic. Acum, oamenii de ştiinţă au reuşit”, a declarat Boris Johnson.

Premierul britanic a precizat că au fost achiziţionate 40 de milioane de doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Cel mai mare program de vaccinare din Marea Britanie va începe săptămâna viitoare. (…) Prima etapă va include vaccinarea pacienţilor centrelor pentru asistenţă, personalul medical, vârstnicii şi cei care sunt extrem de vulnerabili din punct de vedere clinic”, a subliniat Boris Johnson.

Premierul a îndemnat cetăţenii britanici să continue respectarea măsurilor antiepidemice.