Comisia Electorală din Marea Britanie a anunţat, miercuri, lansarea unei investigaţii privind modul în care au fost finanţate lucrările de renovare pentru apartamentul oficial în care locuieşte premierul Boris Johnson, după dezvăluirile fostului consilier Dominic Cummings.

Comisia Electorală a transmis că există „motive rezonabile pentru suspectarea producerii unui delict sau a unor delicte”.

Premierul Boris Johnson, liderul Partidului Conservator, este supus presiunilor politice pentru a declara din ce fonduri au fost plătite lucrările de renovare a apartamentului oficial, situat la adresa Downing Street 11, după ce Dominic Cummings, fostul său consilier pentru Afaceri Politice, a declarat că a existat un plan prin care donatori electorali au suportat „în secret” cheltuielile.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Boris Johnson susţine că a plătit „personal” cheltuielile, dar a evitat să spună dacă au fost implicate alte părţi. „Răspunsul este că eu am acoperit costurile. Am respectat în totalitate codul de conduită, a afirmat Boris Johnson.

Comisia Electorală britanică a comunicat că a fost în contact cu Partidul Conservator din luna martie în legătură cu lucrările efectuate de Boris Johnson în apartament. „Investigaţia are rolul de a determina dacă vreo tranzacţie asociată lucrărilor efectuate la adresa Downing Street 11 intră sub regimul reglementat de Comisie şi dacă finanţarea a fost raportată aşa cum este reglementat”, a comunicat Comisia Electorală.

Sir Keir Starmer, liderul Partidului Laburist (opoziţie), i-a cerut premierului Boris Johnson să explice cine a plătit iniţial factura pentru lucrările de renovare. Guvernul este „îngropat în mizerie, într-un sistem de favoritisme şi în scandaluri”, a acuzat Keir Starmer.