• Industria britanică a cărnii a avertizat că se confruntă cu întârzierea livrărilor din cauza haosului de la frontiere.
  • Controalele vamale post-Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană opresc unele fluxuri transfrontaliere de carne.
  • Companiile britanice de carne au redus volumul comerțului cu UE și Irlanda de Nord.

Industria britanică a cărnii a avertizat că se confruntă cu întârzierea livrărilor din cauza haosului de la frontiere, deoarece controalele vamale post-Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană opresc unele fluxuri transfrontaliere de carne, relatează Reuters.

În încercarea de a facilita noile controale vamale, companiile britanice de carne au redus volumul comerțului cu UE și Irlanda de Nord la aproximativ 20% în primele două săptămâni ale lunii ianuarie, a declarat British Meat Processors Association (BMPA).

Chiar și așa, au existat „întârzieri catastrofale”, a spus grupul. Mai mult, autoritatea a mai semnalat și că aceste întârzieri se vor agrava, iar exporturile se vor diminua și mai mult începând cu această săptămână.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Actualul sistem vamal și de certificare pe hârtie este o relicvă. Nu a fost niciodată conceput pentru a face față unui lanț de aprovizionare integrat, exact la timp”, a declarat Nick Allen, șeful BMPA.

Conform unui acord încheiat luna trecută, comerțul britanic cu UE rămâne liber de tarife și cote la mărfuri, însă exportatorii, în special vânzătorii de produse proaspete, spun că afacerile lor sunt încă amenințate de întârzierile cauzate de controalele vamale.

BMPA a declarat că exportatorilor de carne li s-au returnat loturile nedivizate și că clienții europeni se îndepărtează deja de furnizorii din Marea Britanie.

În plus, unii dintre cei mai mari transportatori britanici au încetat să mai ia „încărcături grupate” sau loturi de produse mixte, a spus BMPA. 

Aproximativ 40% din comerțul britanic cu carne cu UE este trimis în acest mod.