• Keir Starmer a vrut să interzică fumatul pe terase sau lângă baruri.
  • Cluburile din Marea Britanie spun că dau falimet fără fumători.
  • 37% dintre cluburile din Marea Britanie s-au închis din 2020.

Iese fum negru de pe Downing Street – locul unde se află guvernul britanic. Fumatul în public poate să rămână legal de dragul banilor. Dacă le stingi țigările britanicilor, bagi distracția în faliment.

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a vrut să interzică fumatul în jurul cluburilor, pub-urilor sau pe terase, dar acum stă pe gânduri. Reprezentanții HORECA l-au anunțat că legea asta înseamnă faliment pentru ei. Starmer a propus legea cu gândul că nefumatorii nu vor mai avea de suferit din cauza celor care fumează în aer liber, dar parlamentarii britanici spun că nu există suficiente date care să demonstreze asta.

Sindicatul Horeca din Marea Britanie spune că 37% din cluburile britanice s-au închis din 2020 până acum din cauza crizei provocate de pandemie care încă nu s-a terminat. Dacă legea care interzice fumatul în aer liber ar intra în vigoare, Marea Britanie nu o să mai aibă deloc cluburi în 5 ani.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Citește și