- Trebuie făcut „mult mai mult” pentru a rezolva criza din sectorul transporturilor, spune guvernul, în condițiile în care un sondaj arată că marea majoritate a populației blamează BREXIT.
- Guvernul britanic ia în calcul eliberarea de vize de urgență șoferilor de camioane din UE.
- Șefii din transporturi spun că eliberarea de vize de urgență nu-i va ajuta cu nimic.
- S-a impus deja o limită de 30 de lire pentru combustibil, cu excepția camioanelor și a autovehiculelor de urgență.
Șefii din domeniul transporturilor au avertizat că schema de urgență a guvernului britanic de a acorda vize temporare pentru mii de șoferi de camion este insuficientă pentru a rezolva dilema lanțului de aprovizionare al Marii Britanii și este puțin probabil să îi atragă în țară, anunță TheGuardian.
Reprezentanții premierului britanic, Boris Johnson, din Downing Street au anunțat sâmbătă seară că 5.000 de șoferi de camion și 5.500 de muncitori din industria avicolă vor fi adăugați la un program de vize până la Crăciun pentru a ajuta industria alimentară și cea a combustibililor să facă față penuriei.
În momentul în care planurile au fost anunțate în mod oficial, Marco Digioia, șeful Asociației Europene a Transportatorilor Rutieri, ce reprezintă peste 200.000 de societăți de transport rutier de pe tot continentul, a afirmat pentru Observer că „ar fi nevoie de mult mai mult” în comparație cu o relaxare temporară a normelor de imigrare. „Există un deficit de șoferi în întreaga Europă”, a precizat directorul general. „Nu sunt sigur câți ar vrea să meargă în Marea Britanie”.
Potrivit lui Andrew Opie, de la British Retail Consortium, limita impusă la 5.000 de locuri de muncă „nu va face mare lucru pentru a atenua deficitul actual”.
Pe măsură ce s-au amplificat problemele legate de lanțul de aprovizionare, au apărut următoarele critici:
- Cozile pentru benzină au avut un impact asupra personalului de ambulanță și de îngrijire, după ce au existat plângeri că anumite stații de distribuție nu au primit livrările de benzină promise.
- Au existat temeri că până la una din cinci livrări ar putea să nu ajungă la timp sau să nu ajungă deloc la marile lanțuri de magazine alimentare.
- Potrivit sondajelor, majoritatea alegătorilor, inclusiv 52% dintre susținătorii Leave, consideră că BREXIT este de vină pentru această problemă.
Veniturile șoferilor din UE mai mari decât a celor din UK
Potrivit Digioia, veniturile șoferilor europeni sunt, în medie, mai mari decât în Regatul Unit, noile legi ale UE au îmbunătățit condițiile de muncă, iar miliarde de euro au fost alocate pentru a finanța parcările și pentru a ajuta întreprinderile.
„Marea Britanie nu are acces la așa ceva”, a afirmat acesta. „Tentarea șoferilor europeni să se întoarcă în Marea Britanie când trebuie să se confrunte și cu realitatea controalelor vamale și de frontieră, cu toate incertitudinile legate de BREXIT… Trebuie să fim realiști.”
El a spus că majorarea salariilor și, poate, stimulentele fiscale ar putea fi de ajutor pe o perioadă scurtă de timp, dar „în Europa se aruncă o mulțime de bani în această problemă în acest moment. Acolo există condiții de concurență echitabile și nu există niciunul dintre problemele legate de BREXIT”.
Vor să accelereze procesul cu examinatori militari
Sâmbătă seara, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a anunțat că intenționează să pregătească până la 4.000 de persoane pentru a deveni șoferi de autovehicule grele, cu ajutorul unor examinatori militari pentru a accelera procedura, iar șoferilor recent pensionați li se trimit scrisori în încercarea de a-i convinge să se întoarcă la lucru.
Potrivit unor persoane cu experiență în domeniu, va exista acum o concurență între firmele britanice pentru a angaja șoferi, iar cele care nu își permit să plătească vor rămâne fără personal. Potrivit unor surse, marile corporații sunt deja în pericol.
Sâmbătă seara, existau, de asemenea, temeri că lipsa angajaților pe termen scurt, necesari pentru a face față cererii de toamnă de culegători și ambalatori de alimente, va agrava problema.
Nu demult unele companii care vând combustibil în Regatul Unit au anunțat că și-au închis câteva benzinării tocmai din cauză că nu au putut livra combustibilul. De altfel, s-a impus și o limită de 30 de lire pe combustibil pentru șoferi în afară de camioanele și autovehiculele de transport marfă, precum și pentru autovehiculele de urgență.