• Prefectul a mai spus că elevii se vor putea întoarce în sitem fizic la școală după ce rata de infectare va scădea sub 1 la mia de locuitori
  • Restaurantele, barurile, cinematografele și teatrele se vor deschide la o capacitate de 50%, în interior, a anunțat Alin Stoica
  • În București am ajuns, azi, la un milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză”, a anunțat prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, joi, că Bucureștiul trece în scenariul verde, iar restaurantele, cafenelele și teatrele se vor deschide la o capacitate de 50%.

Bucureștiul este oficial în scenariul verde. Se deschid restaurantele și sălile de spectacol pe interior, la o capacitate de 50%. Copiii continuă să meargă la școală în scenariu hibrid, până la scăderea ratei de infectare sub 1 la mia de locuitori.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat joi, după ședința Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, că decizia este de a trece Capitala în scenariul verde, ceea ce înseamnă că sălile de spectacol și restaurantele se deschid în interior la o capacitate de 50%.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pot fi organizate evenimente culturale în aer liber cu până la 300 de participanți.

În ce privește școlile din București, vor fi deschise în totalitate după ce rata de infectare scade sub 1 la mie.

Restricțiile de circulație pentru timpul nopții rămân valabile pe perioada stării de alertă, a adăugat Alin Stoica.

Întrebat despre eliminarea măștilor în aer liber, prefectul a spus că trebuie să răspundă epidemiologii.

„În București am atins astăzi 1 milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, deci lucrurile arată încurajator. Dacă ne uităm la alte state, la peste 50 – 60% rată de vaccinare s-a renunțat la purtarea măștii și există și la noi inițiative și discuții ca, de exemplu, în spațiile de birouri sau în alte zone unde sunt doar persoane vaccinate să se renunțe la purtarea măștii, ceea ce poate fi o măsură bună”, a spus Stoica.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit, joi, la ora 12, și a decis noi măsuri de relaxare, după ce rata de infectare a coborât la 1,3 la mia de locuitori.

Capitala a intrat în scenariul galben pe 2 mai, când restaurantele şi sălile de spectacole s-au putut deschide, fără a se depăşi capacitatea de 30%