Bugetarii nu vor mai intra în șomaj tehnic. Premierul explică: Ne apropiem de finalul stării de urgență

ludovic orban

Spre deosebire peste 1 milion de angajați de la privat, bugetarii nu vor experimenta șomajul tehnic. Măsura nu mai e de actualitate în cazul angajaților la stat, a anunțat azi premierul Ludovic Orban, care a argumentat că România e aproape de finalul stării de urgență.

Plata pensiilor și salariilor sunt pe lista priorităților, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a fost azi într-o vizită la Institutul Cantacuzino, unde se fac teste pentru depistarea Covid-19. Și a spus că, în acest moment, România face 8.000 de teste pe zi.

Orban a vorbit și despre redeschiderea școlilor – decizia nu a fost luată încă, dar premierul a precizat că statul va trebui să asigure măști pentru toți copiii și profesorii.

Exit mobile version