• Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marți, în Parlament în forma aprobată de Guvern.
  • Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” și a impus controlul absolut asupra bugetului, contrar prevederilor constituționale și cutumelor democratice.

În favoarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 au votat 234 de deputați și senatori, iar 170 de parlamentari au votat împotrivă.

Bugetul este concentrat pe investiții și forțează reforma în administrația publică centrală și locală, spunea premierul Florin Cîțu, care a respins ideea unui buget al austerității: „ Această noțiune că e un buget mic este falsă și nu e susținută de date”.

Bugetul este unul al relansării, robust, echilibrat și realist, afirma ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare: „Cheltuielile cresc, anvelopa salarială nu înregistrează scăderi, nu cresc impozitele şi taxele”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea acuza „o manipulare supremă”, aceea de a convinge oamenii care trăiesc în sărăcie să nu își mai ceară drepturile, pe motiv că statul nu are bani”. Firea reclamă că aceasta este ceea ce a reușit „Coaliția Austerității”.

Bugetul pe 2021 este fundamentat pe o creştere economică de 4,3% şi un deficit bugetar cash de 7,16%, cu venituri în creştere cu 13%, până la 365 mld. lei şi cheltuieli de 445 mld. lei, în creştere cu 5%.