S-a votat Bugetul pentru 2021: a primit 234 de voturi pentru și 170 contra

Ciolacu le cere parlamentarilor PSD să se vaccineze cu a treia doză

Ciolacu le cere parlamentarilor PSD să se vaccineze cu a treia doză

UPDATE 18:38 S-a votat legea bugetului de stat

Legea bugetului de stat a primit 234 de voturi pentru și 170 de voturi contra.

Bugetul pentru 2021 va primi azi votul final

Cu o întârziere de două luni, bugetul pentru 2021 primește, astăzi, votul final în plenul reunit al Parlamentului. Până acum, a trecut de comisiile din Parlament fără modificări. A rămas la fel cum a venit din Executiv. Cel puțin în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat asta.

Ce cred despre bugetul cu care intrăm mâine la vot sectoarele cele mai afectate de criza sanitară?

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Ministerul Sănătății ar trebui să aibă cel puțin o creștere de 5, 10%, să se apropie de 15 miliarde de lei. Este foarte important, de asemenea, ca bugetul Sănătății să beneficieze și de resurse din fondul european de Redresare și Reziliența. Nu am găsit deocamdată unde sunt incluse aceste resurse, noi ne- am uitat în mai multe locuri, dar nu reușim să înțelegem unde sunt acești bani. Banii ăștia se duc după pacient? Sau se duc după interesele comerciale sau financiare ale prestatorilor de servicii? Asta este întrebarea.”

Criza COVID-19 a adus la suprafață o altă urgență națională: Educația. Care trebuie să se adapteze în noua realitate. Pandemia a accentuat necesitatea investițiilor în tehnologie, resurse, formare, Așa încât fiecare copil să aibă acces la Educație. Cu o alocare bugetară de 3% din PIB, educaţia din România rămâne la coada Europei. În Suedia, de exemplu, statul alocă educației 6,5% din PIB.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Anul trecut erau 270 de milioane bursele elevilor acordate din bugetele locale, deci o suma extrem de mica. 270 de milioane împărțit la nouă luni înseamnă 30 de milioane . Adică 10 RON pe elev bugetat pe lună. Alocația pentru studenți este 201 lei. Anul acesta bugetul de stat a alocat 535 de milioane pentru plata burselor. Avem o creștere de la 10 la 20.”

Criza a pus la pământ și turismul ospitalier. Care a pierdut peste 7 miliarde de euro în 2020, arată datele Federaţiei Patronatelor în Turism. Au mai pierdut și peste 120.000 de angajați anul trecut. Iar sprijinul de la Guvern a întârziat să apară.

Daniel Mischie, președinte HORA: „Inițial noi solicitasem prin acest program de despăgubiri, 20% din diferența cifrei de afaceri. Reprezentau aproximativ 500 de milioane de euro, 2, 5 miliarde de lei. La ultima corecție adusă legii 224 practic s-a hotărât ca să se aloce inițial 1 miliard. Așa ar fi corect să se întâmple, să se facă o sumă a acestor datorii, o declarație a datoriilor reciproce. Astăzi operatorii au de luat de la stat banii din concedii medicale, care de ani de zile nu sunt recuperate, banii din TVA, sume din Kurzarbeit.”

Exit mobile version