• Între orele 8.00 şi 10.00, doar persoanele peste 65 de ani vor putea face cumpărături
  • În multe zone ale ţării se va face şcoală online
  • Interdicţiile sunt în vigoare până la sfârşitul lunii

Minstrul sănătăţii din Bulgaria a anunţat joi că vor fi adoptate noi restricţii în contextul epidemiei de coronavirus, relatează See News.

Una dintre măsuri vizează cumpărăturile de la magazinele alimentare şi farmacii între orele 8.00 şi 10.00. Astfel, doar persoanele care au peste 65 de ani vor putea desfăşura această activitate în intervalul de două ore.

Totodată, restaurantele, magazinele şi cafenele vor fi deschise de la ora 6.00 până la 23.30. În afara acestui interval, vor fi utilizate doar serviciile de livrare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Măsurile vizează şi sistemul de învăţământ. În zonele unde rata de infectare este peste 20%, se va face şcoală online.

Interdicţiile sunt în vigoare până pe 30 noiembrie. Potrivit datelor de joi, Bulgaria a înregistrat 87.311 de cazuri de Covid şi 1.898 de decese asociate virusului.