• Inundațiile puternice au scos la suprafață cadavrele dintr-un cimitir din Franța.
  • 12 persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor, iar alte 20 sunt date dispărute.
  • Apele au crescut Saint-Martin-de-Vesubie, Tende și alte sate din sud-estul Franței, în weekend.

Inundațiile înregistrate în Saint-Dalmas-de-Tende au făcut ravagii printre zecile de morminte. Din cauza polilor violente, apele au înghițit marea parte a cimitirului, iar unele cripte au fost distruse în totalitate, potrivit The Guardian.

Toate cele patru poduri din Saint-Dalmas-de-Tende, care leagă cele două jumătăți ale satului, s-au prăbușit, curentul electric s-a oprit, în vreme ce casele au fost, de asemenea, dărâmate. Singura cale de a intra în acest sat se poate face doar cu ajutorul elicopterelor.

Cadavre găsite pe malul italian

Duminică, autoritățile din Italia au anunțat că au descoperit patru rămășițe umane pe malul dintre Ventimiglia și Santo Stefano al Mare, în apropiere de granița cu Franța, iar un altul a fost localizat în apropierea unui râu. Ploile violente au făcut ravagii și în Italia, precum și în Regatul Unit al Marii Britanii.

Recomandări

VA AVEA UE NOI MEMBRI?
UNDE SCHIEZI AZI?
CINE E BABSI ZANGERL?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z INVESTEȘTE ÎN MENTORAT ONLINE