• Incendiile din California au distrus o suprafaţă record de 1,6 milioane de hectare.
  • California este cel mai populat stat american.
  • Cel puţin 31 de oameni au murit în acest an în incendiile din California.

Incediile de vegetație din California au generat primul „gigafire” din istoria modernă. „Gigafire” este termenul folosit pentru un foc care arde cel puțin un milion de hectare de teren, peste termenul de „megafire”, incendiu care se intinde pe o suprafață de peste 100.000 de hectare.

Astfel, incendiile de vegetație din California au distrus peste 1,6 milioane de hectare în 2020, depăşind de două ori precedentul record anual şi reprezentând o suprafaţă mai mare decât cea a statului american Connecticut, potrivit The Guardian.

California este cel mai populat stat din SUA și a fost afectat de cinci dintre cele mai ample şase incendii din istoria sa în acest an, chiar în perioada în care valurile de căldură, fulgerele și solurile uscate au apărut din cauza secetei, iar experții în climă sunt de părere că au fost cauzate de modificările de climă.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Cel puțin 31 de oameni au murit în incendiile din California

La o suprafață de 1,03 milioane de hectare, focul este mai mare decât statul Rhode Island și se dezlănțuie în șapte comitate, potrivit agenției de incendiu Cal Fire.

Cinci dintre cele mai mari șase incendii înregistrate vreodată în statul California au avut loc în 2020, rezultând câteva zeci de decese și mii de clădiri distruse. În acest an, cel puțin 31 de persoane au murit în incendiile din California, iar peste 8.454 de locuinţe şi clădiri au fost distruse, au mai transmis reprezentanții Cal Fire.

Recordul anterior în ceea ce privește incendiile din California a fost de 809.370 de hectare și a fost înregistrat în 2018. Atunci, cel puțin 85 de civili și-au pierdut viața și au fost distruse circa 19.000 de clădiri în jurul oraşului montan Paradise.