Campania de imunizare, tot mai aproape de colaps. Ce se va întâmpla dacă românii nu se vor mai vaccina

Bilanțul pandemiei, în țara noastră, e tot mai optimist. Dar, nu și cel al vaccinării. Campania de imunizare merge tot mai prost, iar țintele anunțate de Guvern sunt greu de atins.

Până la ora 17:00, personalul din centrele de vaccinare a administrat aproape 60 de mii doze de vaccin. Dar, la fel ca în ultimele zile, peste 60% dintre ele reprezintă rapelul. Asta înseamnă că la prima doză, sunt vreo 20 de mii de persoane. În acest ritm, clar nu atingem tinta de 5 milioane de vaccinati până pe 1 iunie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că s-a ajuns la persoanele ezitante în ceea ce privește vaccinul. Și spune că este necesară o mai bună comunicare. Pentru că, spune, Gheorghiță, dacă reticența continuă să fie la fel de ridicată, riscăm să ajungem la al patrulea val al pandemiei. De asta și vrea o accelerare a imunizării. Chiar a anunțat o nouă campanie, „Orașul vaccinează satul”, în care medicii din mediu urban vor merge în mediul rural să îi vaccineze pe cei care nu au acces la asta.

Cu toate acstea, centrele de vaccinare din vămi sunt încă în stadiu incipient. De exemplu, șeful DSP Arad care anunța primul, astfel de centru, la Nădlac 1 și 2, încă așteaptă containerele. De două săptămâni așteaptă tot felul de aprobări, semnături și avize. Încă nu are niciun rezultat concret. Deși, el este gata să înceapă vaccinarea în punctele de trecere a frontierei, și mâine.

Exit mobile version