• Primarul din Toronto, John Tory, în vârstă de 68 de ani, a anunțat vineri relația cu o fostă angajată.
  • Primarul, căsătorit de peste 40 de ani, și-a cerut scuze și a recunoscut indiscreția.
  • El a spus că se va retrage pentru a „reflecta asupra greșelilor și a reconstrui încrederea cu familia” .

Primarul oraşului Toronto din Canada, John Tory, a demisionat vineri după ce a recunoscut că a avut o relaţia extraconjugală cu o fostă angajată, mult mai tânără, potrivit Daily Mail.

În timpul pandemiei, am avut o relaţie cu o angajată din echipa mea într-un mod care nu corespunde standardelor pe care mi le-am impus în calitate de primar şi în calitate de tată” , a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă la primărie.

Prin urmare, am decis să renunţ la postul de primar pentru a avea timpul să reflectez la erori şi să facă ce este nevoie pentru a recâştiga încrederea familiei” , a adăugat John Tory.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reales în urmă cu mai puţin de patru luni pentru un al treilea mandat, el a anunţat că renunţă la funcţie la o oră după ce ziarul Toronto Star a publicat un articol despre această relaţie care a durat mai multe luni.

În vârstă de 68 de ani, John Tory a spus despre relaţie că a fost o eroare gravă de judecată” şi a prezentat scuze opiniei publice, colegilor, soţiei şi familiei.

Potrivit primarului, relaţia s-a încheiat de comun acord la începutul acestui an” , iar angajata a părăsit primăria.

El nu a dezvăluit identitatea angajatei, însă, potrivit unor surse citate de Toronto Star, a fost vorba de o femeie de 31 de ani care era consilieră.