- Lucrările de consolidare a podului Grant sunt în grafic, iar termenul asumat în urmă cu o lună, ca în martie să se reia circulația pe pod, va fi respectat, a declarat primarul general, Nicușor Dan.
- Închiderea sensului de circulație pe pod dinspre Crângași spre Turda a paralizat traficul în zonă.
- Nicușor Dan a spus că au fost găsite și improvizații în zona podului. În zona de deasupra spune că sunt grinzi care au fost afectate.
Nicuşor Dan a spus azi că până în martie se vor finaliza lucrările de deasupra Podului Grant. Se circulă mai bine acum, a spus edilul, după haosul în traficul din București provocat de închiderea Podului Grant.
Nicușor Dan a spus că au fost găsite și improvizații în zona podului. În zona de deasupra spune că sunt grinzi care au fost afectate. O grindă din cele 50 care susține podul este afectată pentru că s-au produs infiltrații din cauza un unor improvizații în sistemul de deasupra podului.
„Sub hidroizolație nu s-a găsit structura de beton, ci s-a găsit o improvizație de un strat de ciment de 5 cm aproximativ care nu este suficient de bun pentru a asigura o aderență perfectă cu hidroizolația”, spune Nicușor Dan.
Săptămâna aceasta o să vină expertul și proiectantul pentru a vedea ce este de făcut pentru ca această lucrare să poată fi finalizată până în luna martie a anului viitor. Este vorba aici doar de lucrările de pe partea stângă a podului.
Nicușor Dan este convins că va fi respectat termenul de luna martie 2024 pentru lucrările care se fac deasupra podului, cele care afectează traficul. În schimb, cele care se vor face sub pod vor avea un termen mai îndelungat, dar acestea nu vor afecta circulația.
Citește și: