• În 30 de ani, de la țară subdezvoltată, China tinde către primul loc în economie
  • În vreme ce China crește economic, celelalte state așteaptă redresarea din 2022
  • La finalul anului trecut, China a încheiat un acord cu Uniunea Europeană

Criză, dar nu și pentru China, care face pași repezi pentru a-și adjudeca titlul de prima economie a lumii, potrivit Financial Times. Acum, ocupă locul doi, după Statele Unite. Însă, are avantajul că deja deține primul loc în privința puterii de cumpărare.

Jurnalistul Iulian Anghel de la Ziarul Financiar explică de ce China este o ţară demnă de Wall Street.

Iulian Anghel, jurnalist Ziarul Financiar: „Are o bursă în creştere, prin urmare toată lumea va fi anul acesta cu ochii pe China. În vreme ce China creşte, toţi ceilalţi aşteaptă o recuperare abia în 2022, ceea ce evident că îi oferă Chinei un mare avantaj.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

China a închis economia şi în cateva luni a scăpat de virus. Prin urmare economia a început să meargă din nou şi în vreme ce celelalte tări stăteau închise în casă, companiile şi businessul chinezesc mergeau ca înainte de criză.

Toată lumea aştepta China să ajungă prima putere mondială undeva la sfârşitul acestui deceniu. Însă s-ar putea să se întâmple acest lucru mult mai devreme, cu vreo 4-5 ani înainte. ”

Cel mai probabil, China va lăsa în urmă, nu doar economia Statelor Unite, ci și puterea militară a acestora. Iar avântul economic al Chinei nu cunoaște piedici.

A semnat un acordul cu Uniunea Europeană  în privința investițiilor și se pare că are doar de câștigat, pentru că obține vizibilitate în domeniul tehnologiei și pe piața europeană.  

Iulian Anghel, jurnalist Ziarul Financiar: „Scandalul dintre Statele Unite şi China a avut unul dintre principalele puncte tocmai furtul de tehnologie practicat de companiile chinezeşti.

La sfârşitul anului trecut, Uniunea Europeană a încheiat un acord de investiţii cu China. China nu respectă drepturile omului, ori din acest acord vor câştiga unele companii, marile companii din Europa. Vom vedea, să zicem, ce se va întâmpla cu acest acord de investiţii pentru că el este deja foarte puternic contestat.”