• Va fi construită o nouă stație de metrou la suprafață, între actuala stație Berceni și Șoseaua de Centură
  • Ministerul Transporturilor și Metrorex au semnat un contract de finanțare a proiectului
  • Proiectul urmează a fi finalizat în 4 ani și 7 luni, iar valoarea contractului se ridică la aproape 215 milioane de lei, dintre care 180 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile

Ministerul Transporturilor și Metrorex au semnat un contract de finanțare pentru construcția unei noi stații de metrou la suprafață, între actuala stație Berceni și Șoseaua de Centură, informează Ministerul Transporturilor.

Proiectul urmează a fi finalizat în 4 ani și 7 luni, iar valoarea contractului se ridică la aproape 215 milioane de lei, dintre care 180 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Programul vizează extinderea rețelei actuale de metrou prin construirea unei noi stații supraterane la standarde europene și îmbunătățirea infrastructurii existente prin prelungirea liniei existente cu 1,6 km, ceea ce va duce la creșterea numărului de călători transportați cu metroul și, totodată, reducerea timpului petrecut în trafic pentru tranzitarea orașului ca urmare a implementării proiectului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, acest proiect este în concordanţă cu strategia de dezvoltare a reţelei de metrou şi a făcut obiectul mai multor analize, atât la nivelul Ministerului Transporturilor, cât şi la nivelul Consiliului General al Primăriei Capitalei, al Consiliului Judeţean Ilfov şi al Primăriei Sectorului 4.

Aceste analize s-au concretizat în anul 2019, când a fost semnat protocolul pentru obiectivul de investiţii, încheiat între minister (în calitate de administrator), Metrorex (concedentul imobilului aferent obiectivului de investiţii) şi Primăria Sectorului 4, cu avizul Consiliului General al Primăriei Capitalei.

Procedurile de derulare si urmărire a contractului vor fi executate de către Primăria Sectorului 4, iar Metrorex va asigura asistența tehnică.

În prezent, singura staţie de metrou construită la suprafaţă din reţeaua Metrorex este cea de la Berceni (fosta IMGB).