Carantina continuă în Israel. Ce rezultat a avut „lockdown”-ul și ce pot face oamenii începând de azi

Vești bune și vești proaste din Israel – carantina continuă până duminică, dar cu restricții ușor îndulcite.

Asta au decis Benjamin Netanyahu și Benny Gantz, liderii actualei coaliții de guvernare, după o ședință care a durat până târziu în noapte.

Singurele concesii sunt pentru sportivii profesioniști, care pot relua antrenamentul și pentru israelienii care trebuie să meargă la o nuntă.

Israelienii detestă carantina națională și îl acuză pe Benjamin Netanyahu de toate relele. 45 la sută dintre ei, cred că premierul ar putea fi asasinat, potrivit unui sondaj recent.

Dar restricțiile par să dea rezultate – luni au fost 3.000 de cazuri noi, în timp ce, pe 30 septembrie au fost peste 9.000. În Israel trăiește o comunitate imensă de români – sunt peste 200.000 de conaționali care trăiesc acolo.

Exit mobile version