A fost a doua zi la rând de proteste anti-restricţii şi anti-mască în marile oraşe din România. Restricţiile tot mai numeroase, închiderea magazinelor la ora 18 şi masca sunt motivele supărării celor care au ieşit pe străzi şi s-au strâns în marile pieţe sau în faţa prefecturilor. La Timişoara, 300.000 de oameni sunt afectaţi de ultimele măsuri.

„Avem o afacere, cu evenimente. A mers totul bine, am avut angajaţi, totul mergea bine, şi nu mai avem nimic de făcut acum. Nu ştim încotro s-o luăm”, a spus un protestatar.

Mihaela are trei copii. Cu şcoli, grădiniţe şi creşe închise, de un an îi ţine numai în casă.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Educaţia trebuie să meargă. Să meargă mai departe. Dacă virusul ăsta nu dispare în 5-10 ani, ce facem? Facem din ei nişte copii crescuţi în cutie?”, se întreabă Mihaela Baciu, protestatar.

Pe Rebeca, cel mai tare o revoltă închiderea sălilor de sport. Are cel puţin zece prieteni, la fel de supăraţi, din acelaşi motiv. Însă, doar ea a ieşit în stradă.

„Cred că fiecare e comod, să zic aşa. Şi îţi trebuie o motivaţie din exterior. Cum, de exemplu, primim noi, motivaţie de la alţii că îi vedem, şi ieşim”, crede Rebeca Lala.

La Brașov protestele au început în jurul orei 18

Şi la Braşov protestele au început în jurul orei 18. Oamenii spun că nu vor renunţa până când nu vor vedea schimbări din partea autorităţilor.

„Dacă măsurile date sunt copiate în bună parte de afară, noi nu suntem în stare să dăm legi, ar trebui măcar să completăm modelul suedez. Măsurile pe care ar trebui să le ia Guvernul nu sunt cele de blocare a circuitului civil, ci mai degrabă de alimentare şi susţinere.”

Tudor Neagu a venit la protest cu toată familia. Inclusiv cu cei trei copii ai săi.

„Credeţi-mă, nu mai e libertate. Nu se poate ca la ora 8 cineva să-ţi interzică să mai ieşi pe afară”, a spus Tudor.

La Craiova, peste 800 de oameni au ieşit în stradă şi au cerut eliminarea restricţiilor, dar şi demisia Guvernului.

„Nu vrem să devenim sclavi. Nu vrem dictatura digitală. Vrem libertate! Copii, părinţi, oameni dragi, vrem să-i pupăm, să-i îmbrăţişăm. Vrem să ne trăim viaţa ca şi până acum. Vrem să fim liberi!”, a spus Nadina Kiss.

Contanța, printre primele orașe care au protestat

Constanţa a fost printre primele oraşe în care oamenii au ieşit în stradă. „Libertate” şi „fără mască”, asta au strigat constănţenii aseară la protest.

„Lumea s-a săturat, nu mai putem, nu mai înghiţim restricţiile astea fără sens, fără un suport ştiinţific, abuzuri”, a spus Adrian, unul dintre protestatari.

La Bucureşti, printre protestatari şi-au făcut apariţia şi mai mulţi artişti

„Nu se mai poate, sunt prea multe restricţii. Ne-a ajuns la os. Trăim din economii. Familia mea lucrează în HoReCa. În 12 luni, au lucrat două luni”, susține un protestatar.

„Vreau să ies să mă plimb, să pot să-mi permit să cumpăr ceva. Nu vreau să fiu infractor pentru că ies după o anumită oră afară”, a spus muzicianul Adrian Naidin.