• O amenințare cu bombă, trimisă Poliției, a stat necitită 10 ore.
  • Polițiștii au fost anunțați că va exploda o bombă într-un mall din București.
  • 13 ore au trecut de la trimiterea mesajului până la evacuarea centrului comercial.

Polițiștii nu erau la serviciu atunci. Amenințarea a fost trimisă la miezul nopții la secțiunea petiții. Niciun polițist nu era de serviciu la Petiții când a fost primit mesajul. Două ore au căutat pirotehniștii bomba, până s-au convins că nu există.

Ancheta amenințării cu bombă de ieri, de la un mall din București, scoate la iveală o situație explozivă la Poliție. Mesajul de amenințare trimis la Poliția Română a fost citit abia după zece ore. Polițiștii au primit mesajul la miezul nopții la secțiunea petiții, dar agenții care citesc plângerile au program doar de la 8 la 19.

În cele din urmă, un polițist a ajuns și la amenințarea cu bombă și a dat alerta. Dar au mai trecut trei ore până a fost evacuat centrul comercial. Anchetatorii au încercat mai întâi să afle cine a trimis mesajul. Din fericire, a fost alarmă falsă.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Pentru că în 13 ore, cât a durat de la primirea amenințării până la evacurea mall-ului de către polițiști, se putea întâmpla orice. Și ca de obicei, scuza a fost lipsa de personal. Surse din interiorul anchetei spun că suspectul principal este un agent de pază care avea punctul de lucru la mall și a fost concediat.

Din primele informații ar fi vorba de un fost angajat al serviciului de pază al mall-ului, foarte supărat că nu mai lucrează acolo și care ca răzbunare a trimis un mail în care spune că va fi detonată o bombă în centrul comercial.

Bărbatul nu ar fi la primul gest de acest gen, el ar mai fi trimis mesaje de amenințare la adresa fostului angajator