Cât de periculoasă este reinfectarea cu SARS-CoV-2? Explicațiile specialiștilor

Reinfectarea cu SARS-COV-2 poate avea simptome mai puternice decât în cazul primei contaminări. Asta arată un studiu realizat de cel mai mare centru de cercetare ştiinţifică din Brazilia şi America Latină.

Oana Julean, o clujeancă de 31 de ani, s-a infectat de două ori în decurs de câteva luni.

Mă așteptam să fie mai ușoare dar nu au fost, au fost cam la fel, încă, chiar unele simptome au fost în plus față de prima dată. La a doua infectare am avut greață, amețeli foarte mari pe care prima dată nu le-am avut, și stare de oboseală, slăbiciune”, a precizat aceasta.

Epidemiologul Anamaria Dobrotă îți spune că a doua infectare apare atunci când în primă fază, organismul nu a dezvoltat un răspuns imunitar suficient. În plus, ea a identificat și o categorie mai predispusă la acest risc.

Categoriile la risc, cei care au și alte patologii. Răspunsul imun ține foarte mult și de resursele pe care le are fiecare organism. Un organism care e deja bolnav, tarat, nu are aceleași competențe și nu poate să producă la același nivel anticorpi”, a explicat specialistul.

Exit mobile version