• Noul ministru al Transporturilor ne dă aceeași veste proastă: nu vom avea prea curând autostradă până la munte.
  • Ministrul Transporturilor spune că tot ce s-a realizat în 15 ani sunt niște schițe.

Cătălin Drulă spune că, din 2005 și până acum, nimeni nu s-a apucat cu adevărat să construiască drumul care să lege Brașovul de Comarnic.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: „Eu nu găsesc în momentul în care intru în minister acum un proiect tehnic bun pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu găsesc niciun fel de proiect tehnic pentru autostrada Comarnic-Brașov. Nu există și el nu exista nici în 2015, nu exista nici în 2010. Ce există e un studiu de fezabilitate, care eu aș spune că e mai degrabă la nivel de studiu de prefezabilitate, niște schițe, făcut în 2005”.

Despre același studiu de fezabilitate predecesorul lui Drulă, Lucian Bode, spunea că traseul autostrăzii Comarnic Brașov să treacă prin curtea Castelului Cantacuzino.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Fostul șef de la Transporturi părea convins că șoseaua de mare viteză poate fi terminată până în 2025.

Dar până să avem autostrăzi mai lungi, ele măcar vor fi mai late.

Drulă a anunțat azi că distanța între ultima bandă și parapetul care desparte sensurile de mers va fi de o jumătate de metru. Până acum, era de 25 de centimetri. Pe A1, de exemplu. „Mai mult confort și siguranță pentru șoferi”, spune ministrul Transporturilor.