Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, despre autostrada Comarnic-Brașov: „Nu există un proiect tehnic bun, ci doar niște schițe”

Cătălin Drulă spune că, din 2005 și până acum, nimeni nu s-a apucat cu adevărat să construiască drumul care să lege Brașovul de Comarnic.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: „Eu nu găsesc în momentul în care intru în minister acum un proiect tehnic bun pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu găsesc niciun fel de proiect tehnic pentru autostrada Comarnic-Brașov. Nu există și el nu exista nici în 2015, nu exista nici în 2010. Ce există e un studiu de fezabilitate, care eu aș spune că e mai degrabă la nivel de studiu de prefezabilitate, niște schițe, făcut în 2005”.

Despre același studiu de fezabilitate predecesorul lui Drulă, Lucian Bode, spunea că traseul autostrăzii Comarnic Brașov să treacă prin curtea Castelului Cantacuzino.

Fostul șef de la Transporturi părea convins că șoseaua de mare viteză poate fi terminată până în 2025.

Dar până să avem autostrăzi mai lungi, ele măcar vor fi mai late.

Drulă a anunțat azi că distanța între ultima bandă și parapetul care desparte sensurile de mers va fi de o jumătate de metru. Până acum, era de 25 de centimetri. Pe A1, de exemplu. „Mai mult confort și siguranță pentru șoferi”, spune ministrul Transporturilor.

Exit mobile version