• Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luni că demisionează.
  • Cătălin Predoiu a fost desemnat de către preşedintele Klaus Iohannis să ocupe funcţia de premier interimar.
  • Conform înţelegerii din cadrul coaliţiei de guvernare, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcţia din fruntea Guvernului.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost desemnat de către preşedintele Klaus Iohannis să ocupe funcţia de premier interimar, până la instalarea noului Guvern. În cursul zilei de marți, Administraţia Prezidenţială a anunţat că vor avea loc consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 iunie 2023, pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Cotroceni, care şi-a înaintat oficial demisia din funcţia de Prim-ministru. În temeiul prevederilor constituţionale, Preşedintele României a luat act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă şi a semnat decretul prin care se constată vacantarea funcţiei de Prim-ministru al Guvernului României. În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României va invita marţi, 13 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru”, anunță Administraţia Prezidenţială.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că demisionează din funcţia de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală. Conform înţelegerii din cadrul coaliţiei de guvernare, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcţia din fruntea Guvernului. Prima şedinţă a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.

Citește și: