- Aseară, foarte mulți lideri PSD au reacționat, arătând și decizia Partidului Național Liberal, prin care a hotărât să fie alegerile în septembrie.
- Ciolacu cheamă toate partidele parlamentare să-și spună părerea despre data prezidențialelor.
- USR și UDMR vor alegeri prezidențiale la termen.
Un vechi proverb spune că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așa este și în politică. Calculele interne din partide nu prea se potrivesc cu realitățile din societate. Ca atare, după ce a amenințat cu măsuri, după ce și-a atacat partenerii de guvernare la onoare, astăzi, Marcel Ciolacu tot n-a primit de la ministrul Cătălin Predoiu hotărârea de guvern cu convocarea prezidențialelor în septembrie. Și pentru că pe ministrul de Interne nu l-a putut demite, Ciolacu a decis o altă convocare. Toate partidele parlamentare de pe scena politică să vină la el și să decidă de comun acord data la care românii își vor alege noul președinte.
„Nu este vorba de un termen sau altul pentru desfășurarea alegerilor, este vorba de încredere. Țopăiala….de luni, alături de cei 2 vicepremieri…liderii tuturor partidelor…nu schimbarea unui ministru…nu voi răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală…stabilitate în România”, a spus premierul României, Marcel Ciolacu.
Aseară, foarte mulți lideri PSD au reacționat, arătând și decizia Partidului Național Liberal, prin care a hotărât să fie alegerile în septembrie. A fost această decizie, dar tot era și insistența Partidului Social Democrat că dacă facem locale comasate cu europarlamentare, să fie și prezidențialele în septembrie. Marcel Ciolacu s-a fixat pe această problemă cu prezidențialele în septembrie. Nici azi nu a reușit să le convoace pentru că trebuia hotărârea de guvern, iar dacă astăzi nu a reușit în Guvern pentru că Predoiu nu i-a propus hotărârea de guvern, Ciolacu a preluat îndemnul lui Nicolae Ciucă de ieri.
Constituțional, premierul României nu poate convoca consultări. Doar președintele României poate să convoace consultări constituționale. El, de fapt, vrea să discute cu liderii politici pentru a vedea ce face cu prezidențialele. UDMR vrea alegeri la termen, în noiembrie-decembrie, USR și AUR la fel. Toți vor timp pentru a-și pregăti candidații.