Câte amenzi au fost date în noaptea de Revelion. Vânzarea de petarde și nepurtarea măștii de protecție, principalele infracțiuni

În ultima zi din an, polițiștii de la noi au fost foarte harnici. După ora 23 au ieșit în stradă.

Și nu pentru a urmări focurile de artificii, ci au verificat la sânge cine a ieșit pe stradă fără declarație. Iar dacă o aveau, cu ce motiv.

Așa arată câteva cifre, ca să vezi cât de ocupați au fost: 71.000 de oameni și peste 13.000 de firme au fost verificate de agenți.

Peste 3 mii de oameni au fost amendați pentru că nu au purtat mască de protecție. Polițiștii au mai dat și aproape 700 de amenzi, tot pentru că nu s-au respectat regulile anti-covid.

În vreme ce polițiștii au făcut razii pe străzi în noaptea de Revelion, slujba de la Constanța a fost organizată fără probleme.

Polițiștii au spus, ulterior, că scopul lor nu este acela de a aplica sancțiuni.
Drept urmare, pelerinii au fost doar atenționați.

Arhiepiscopul Tomisului a mulțumit autorităților că au permis ca slujba să fie organizată la miezul nopții.

Exit mobile version