Căutările continuă în Indonezia. Scafandrii încearcă să recupereze cutiile negre ale zborului Sriwijaya Air

Autoritățile din Indonezia continuă eforturile de a găsi supraviețuitori. La 48 de ore de la accidentul aviatic, căutările continuă.

Au fost aduse pe uscat noi piese ale avionului: părți ale fuzelajului și ale motoarelor avionului, dar şi rămăşiţe umane.

Astăzi, prioritatea scafandrilor este recuperarea cutiilor negre ale avionului Boeing 737-500. Doar așa autoritățile pot afla ce s-a întâmplat în ultimele clipe înainte de prăbușirea aeronavei.

Marina Indoneziană a trimis chiar și un submarin teleghidat, care să caute pe fundul mării. Iar legiștii au început munca tristă de identificare a victimelor.

Reamintim faptul că avionul Boeing a dispărut, sâmbătă, la nici cinci minute după ce a decolat din Jakarta. La bordul aeronavei erau 50 de pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Exit mobile version