• Cauza exploziei de la Rafinăria Petromidia ar fi fost o conductă fisurată.
  • O explozie a avut loc vineri la Rafinăria Petromidia din județul Constanța.
  • Un incendiu violent a izbucnit în urma exploziei la o instalație a rafinăriei.
  • Un bărbat a murit, iar cinci persoane sunt rănite.

Cauza exploziei de la Rafinăria Petromidia ar fi fost o conductă fisurată.

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a declarat că nu a fost vorba de o eroare umană la baza producerii exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, ci de un echipament care a cedat.

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12.30: „Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform acestuia, explozia s-a produs pe o platformă în care sunt diverse echipamente industriale și unde erau în acea perioadă cinci persoane.

Întrebat ce a produs explozia, directorul Rompetrol a răspuns: „La prima vedere, dar o să investigăm cu autoritățile și cu experții, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără. Noi am acționat: se intervine cu planul de urgență, se opresc toate instalațiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. (…) Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat”, a mai spus Felix Crudu.

Conform acestuia, instalațiile de la Petromidia au fost în revizie anul trecut, iar compania are toate verificările la zi.

Persoana cea mai grav rănită în urma incendiului din Rafinăria Petromidia, care are arsuri pe 40% din suprafața corupului, va fi dusă cu elicopterul la Spitalul Floreasca din București. Călătoria va dura aproximativ o oră, iar aeronava va ateriza pe Stadionul Giulești.

Urmează să fie dusă la același spital și o a doua persoană care a suferit arusuri grave în urma deflagrației.

Decedatul este un bărbat de 32 de ani.

Citește și: VIDEO cu momentul exploziei de la Rafinăria Petromidia. Sunetul puternic se poate auzi pe filmare.