• Curtea Constituțională a decis că OUG prin care se dorește liberal sistemului sanitar este neconstituţională
  • Avocatul Poporului a atras atenția că OUG încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat
  • PSD comentează decizia prin vocea lui Marcel Ciolacu, care spune că partidul său a avut dreptate

CCR a declarat, marţi, neconstituţională OUG prin care spitalele private pot accesa fonduri publice de sănătate.

Avocatul Poporului sublinia că prin aceste măsuri, s-ar putea crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, este neconstituţională, în ansamblul său. În argumentarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, în esenţă, că actul normativ supus controlului de constituţionalitate a fost adoptat fără respectarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Totodată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

În urma deciziilor Curţii de marţi, social-democraţii spun că „am avut dreptate”, că toate „cele 25 de ordonanţe date noaptea ca hoţii se vor face praf şi pulbere”.

„Am avut dreptate! Ordonanţa prin care Guvernul PNL a încercat să #privatizeze sănătatea românilor pentru ”prieteni” a fost declarată neconstituţională! Caracatiţa liberală a fost oprită în tentativa de a atenta la sănătatea oamenilor. Toate cele 25 de ordonanţe date de PNL noaptea ca hoţii se vor face praf şi pulbere. Pentru că aşa e când sfidezi Constituţia şi iei decizii contra românilor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Ciolacu cere, încă, stenogramele acelei şedinţe de Guvern.