• Contestația formulată de Diana Iovanovici-Șoșoacă împotriva neînregistrării candidaturii sale a fost respinsă, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate participa la alegeri.
  • Curtea a respins și contestațiile formulate de alți candidați, inclusiv cele împotriva lui Mircea-Dan Geoană și Ludovic Orban.
  • Curtea Constituțională a respins opt contestații referitoare la înregistrarea candidaturilor inclusiv cele ale lui Ion-Marcel Ciolacu și Elena-Valerica Lasconi.

În ședința din data de 7 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere opt contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională cu unanimitate de voturi,

  • A respins contestația formulată de doamna Marcu Maria privind înregistrarea candidaturii doamnei Elena – Valerica Lasconi, domnului George-Nicolae Simion, domnului Mircea-Dan Geoană, domnului Ion-Marcel Ciolacu și domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de domnul Petria Eugeniu Dragoș privind înregistrarea candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de doamna Marcu Maria împotriva neînregistrării candidaturii doamnei Maria Marcu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de doamna Iovanovici – Șoșoacă Diana împotriva neînregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de domnul Constantinescu Răzvan – Nicolae împotriva neînregistrării candidaturii domnului Răzvan – Nicolae Constantinescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de domnul Mega Ciprian Romeo împotriva neînregistrării candidaturii domnului Ciprian Romeo Mega la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de domnul Gheorghe Dumitru împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion – Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
  • A respins contestația formulată de domnul Anghelescu Alexandru împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion – Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Citește și